Am avut câteva pisici - dintre care la loc de cinste se află Kiki si Gugu, pisicile de acum, despre care vă voi mai povesti eu vreodată - papagali, hamsteri, iepurasi, si cine mai stie câte. Am avut noroc si de niste parinti deschisi la minte care nu mi-au interzis colectionarea de animale la nici o vârstă, dar am si eu slăbiciunile mele... Desi toata viata am iubit pisicile, si mi-au trecut destule prin casă, anul acesta am extins colectia... spre alte specii.Din 2008, am si un câine de curte - Norocel - si, pentru o lună, pe timpul verii, am avut grijă de un arici simpatic ce ne-a făcut tuturor zilele vesele. Mi-am dorit intotdeauna să am o casă cu curte, cu flori, câine si arici, si chiar în anul în care casa s-a materializat, se putea să nu vină, la pachet, si câinele si aricul? Pe cătel - Norocel - l-am luat de la adăpostul de câini comunitari din oras iar pe arici l-am găsit chiar în fata casei, în timp ce traversa tacticos strada.
Ne-au trebuit câteva zile să ne obisnuim unii cu altii: noi cu ariciul, ariciul cu noi, pisicile cu ariciul, catelul cu ariciul, etc, dar după ce toate relatiile au fost echilibrate, toată lumea a convieţuit în bună armonie!
Ne-au trebuit câteva zile să ne obisnuim unii cu altii: noi cu ariciul, ariciul cu noi, pisicile cu ariciul, catelul cu ariciul, etc, dar după ce toate relatiile au fost echilibrate, toată lumea a convieţuit în bună armonie!
Desi la început, Norocel a fost destul de stresat de aparitia ariciului, spre finalul sederii micului tepos la noi, intre ei se legase o prietenie strânsă, ce făcea ca fiecare plimbare prin curte a ariciului să fie permanent vegheată de cătelul curios si dornic de joacă.
A fost o bucurie această lună cu ariciul în curte. Tepii nu mai erau o problemă, astfel încât tineam ariciul în palmă ca pe orice animălut, fără să ne întepe, se plimba în voie prin grădină, cu Norocel după el, ca bodyguard, fără să-i mai limităm spatiul... dar într-o zi, într-un moment de neatentie, ariciutul nostru a plecat din curte, spre pădure. L-am căutat, l-am strigat, dar bietul animalut luase calea pădurii si... dus a fost.Am dat de curând o căutare pe Utube după imagini cu arici si am fost de-a dreptul mirată de câti oameni au avut, ca si animal de casă, arici. Numărul de clipuri video postate pe net m-a linstit, arătându-mi că nu sunt singura nebună care a tinut la un arici, si m-a determinat să vă împărtăsesc si vouă, aici, imaginile pe care le-am adunat în perioada în care Riciu a făcut parte din familie. Desi umbla acum undeva prin pădure, sunt linistită că este acasă, în mediul lui natural, dar, drept să spun, ne lipseste...
Iată o filmare cu ariciul nostru, la plimbare prin grădină, în timp ce îl păzeam cu străsnicie de Norocel... Dati click pe link http://www.youtube.com/watch?v=XInGubUycf4
Albumul foto cu Riciu il gasiti la http://www.petz.ro/animale-de-casa/owner.php?u=5210
1 comentarii:
Am avut si noi unul. Si nu la curte, ci la bloc :) L-am gasit in parcarea din spate, printre masini, si mi-a fost mila sa il las acolo. Avea sa fie strivit de roti dimineata, fara niciun dubiu. Inteleg perfect ce spuneti: si noua ne este inca tare dor de ariciul Vasilica, cea mai simpatica fiinta patrupeda care mi-a trecut pragul. Si el e in padure acum. Dar l-am dus noi, de buna voie. Ne-am gandit ca nu e facut pentru viata la bloc. Dupa vreo doua-trei luni, am trecut pe langa padurea aceea si ne-am oprit langa locul unde il redasem ierbii si frunzelor. Stiu ca suna stupid, dar ne-am gandit ca - cine stie?- poate va veni sa ne salute. Nu a venit, dar langa noi a aparut, dintr-o gaura, un harciog curios si simpatic foc. Statea in doua labute, cu celelalte doua la piept, ca o baba, si ne studia. Sunt convinsa ca nu mai intalnise vreun om la viata lui, fiindca, in naivitatea lui, nu se temea catusi de putin de noi. L-am hranit cu floricele de porumb si l-am rugat sa ii transmita toate gandurile noastre bune ariciului Vasilica :)
Trimiteţi un comentariu